Despre

Crosul T.E.A.M. (Together Everyone Achieves More) este o inițiativă sportivă caritabilă lansată de Wendy College, cu scopul de a susține anual o cauză relevantă din comunitate și de a încuraja solidaritatea prin mișcare.

Credem în forța oamenilor care acționează Împreună. Prin sport construim legături, încurajăm implicarea civică și strângem fonduri pentru proiecte cu impact real în viața copiilor și tinerilor.

Prima ediție a fost dedicată conștientizării autismului, iar fondurile au sprijinit inițiative destinate copiilor cu nevoi speciale. La fiecare ediție, ne propunem să aducem în lumină o nouă cauză, pentru ca evenimentul să devină o platformă de schimbare, inspirație și sprijin constant în comunitatea locală.

A doua ediție – cea din 2026 – își propune să susțină Asociația „Inima Îți Vorbește” , care este o organizație non-guvernamentală dedicată vindecării și sprijinirii copiilor care au trecut prin abuz. Prin programe de terapie, consiliere emoțională și activități educative, asociația îi ajută pe copii să își reclădească încrederea, să își descopere resursele interioare și să pornească pe drumul către o viață nouă.

Unul dintre cele mai importante proiecte este Casa InimiiLor, un refugiu terapeutic creat special pentru copiii care au trecut prin forme grave de abuz, unde vor beneficia de siguranță, sprijin și iubire.

Ne dorim ca T.E.A.M. să devină o tradiție în Timișoara – un prilej de întâlnire, bucurie, susținere și mișcare – pentru toți cei care cred că Împreună putem construi o lume mai empatică și mai echitabilă.

  • Locația pentru ridicarea kiturilor de participare: sediul grădiniței Wendy College din Iulius Mall;
  • Zona de Eveniment este în Piața Libertății;
  • Startul și Finish-ul sunt în Piața Libertății;
  • Traseul curselor include Piața Libertății și Piața Victoriei sau secțiuni mai scurte, funcție de categoria de vârstă a participanților.

Organizator: Wendy College

Realizator